joi, 26 octombrie 2017

22 iunie 2017 - O nouă ediție a emisiunii „LUMINA LUMII”

Mioara Girba-Tutu de la Televiziunea Alpha Media
vă invită să urmăriți o nouă ediție a emisiunii „LUMINA LUMII”
invitat: părintele Petrică CIOBANU

Programul hramului bisericii noastre din anul 2017


Municipiul Medgidia va fi în sărbătoare în zilele de miercuri şi joi, când îşi va cinsti patronii spirituali, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cu această ocazie, pe 28 şi 29 iunie vor avea loc manisfestări dedicate acestei sărbători, la care sunt invitaţi să participe toţi locuitorii.
Marele praznic va începe miercuri, 28 iunie, de la ora 17.00, cu slujba vecerniei, în prezența Înaltpreasfinției Sale Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Momentul va fi urmat de o procesiune cu moaştele Sfintei Mucenițe Marina, Sfântului Gheorghe, Sfântului Nectarie de Eghina și ale Sfântului Constantin, în prezenţa unui sobor de preoți şi diaconi şi a credincioșilor, pe traseul: Catedrala “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Biserica ”Sfânta Cuvioasă Parascheva”, str. Ion Creangă, str. Republicii, Str. Decebal, Piațeta Decebal, str. Radu Negru, cu revenire la punctul de pornire. 
În cea de-a doua zi, locuitorii Medgidiei sunt invitaţi, începând cu ora 18.00, la piesa de teatru ”Ocrotitorii noștri Sf. Ap. Petru și Pavel”. Manifestarea cultural – religioasă va continua cu un impresionant concert folcloric susținut de Corala “Armonia”, însoțită de acompaniament orchestral condus de dirijor Valeriu Cașcaval. Evenimentul se va desfăşura în Piaţeta Decebal.


CREȘTINII ORTODOCȘI AU INTRAT ÎN POSTUL SFINȚILOR APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL


14 iunie - Ziua mondială a donatorului de sânge la Medgidia

Cu ocazia zilei mondiale a donatorului de sânge, Protoieria Medgidia, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța (Crts Constanta Pagina Oficiala Facebook), au făcut o invitație credincioșilor și tuturor oamenilor de bine, pentru donare sânge, pentru cei din spitale, în ziua de miercuri 14 iunie 2017, la biserica noastră, Sf. Ap. Petru și Pavel din Medgidia, între orele 8.30 - 13. 30.





Mulțumim tuturor celor care au urmat invitației noastre de a intra în rândul donatorilor de sânge, precum și celor care au facut posibilă derularea acestei campanii, prin biserică, în Medgidia. 

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă răsplătească pe fiecare în parte cu darurile Sale cele bogate! 

Pr. Protopop Ciobanu Petrică


vineri, 2 iunie 2017

1 iunie 2017, Ediția a VII-a a sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului la Constanța


1 iunie 2017, Ediția a VII-a a sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului la Constanța - Stațiunea Mamaia, Complexul ”Briza”, pe malul Mării Negre, eveniment organizat pentru copiii sprijiniți în educație de către biserică și asociații umanitare
Și anul acesta, peste 500 de copii din Dobrogea au participat la un eveniment dedicat sărbătoririi copiilor și copilăriei, în ziua de 1 Iunie - Ziua Internațională a Copilului, derulat în Stațiunea Mamaia, la Complexul ”Briza”, organizat prin jertfa și grija domnului Bogdan Dumitru, Manager ”Briza Pub and Beach” și Restaurant ”Dorna”, alături de Partenerii jertfelnici: Arhiepiscopia Tomisului, Primăria Constanța, Asociația ”Împreună pentru viitor” Constanța, ”Asociația pentru Sport și Sănătate” Constanța, Compania de transport persoane Transevren, Cofetăria ”Dumi”, Selgros, Clubul ”Amicii”, All Music, Autoservirea ”Siret” și alți oameni de bine.
Am avut bucuria de a fi invitați să participe la acest eveniment și cei 70 de copii cuprinși în proiectele și activitățile inițiate și sprijinite de Parohia noastră, ”Sf. Ap. Petru și Pavel” din Medgidia - Afterschool și Școala de Duminică (activități educativ recreative moral-religioase, teatru religios și concerte de Crăciun ale copiilor la biserică), precum și de Parohia ”Sf. Dimitrie” (10 copii), ca răsplată binemeritată pentru dăruirea cu care ei participă la aceste proiecte și activități, dăruind bucurie sufletească celor din jurul lor. 
Toți cei 70 de copii au fost bucuroși și fericiți să se joace într-un parc de distracții (amenajat ad-hoc) cu leagăne, trambuline pentru copii, tobogan gonflabil. Au participat la diferite jocuri antrenante, alături de animatori și voluntari (fotbal, badminton, jocuri cu parașuta, cu frisbee, cu mingea etc.), precum și la momente de muzică și dans. Bineînțeles că au fost sărbătoriți cu tort, prăjituri, pizza, sucuri răcoritoare și au primit cadouri - jucării și dulciuri.
Mulțumim organizatorilor și tuturor celor care s-au implicat cu jertfă și dragoste, pentru derularea în bune condiții a acestui eveniment dedicat special copiilor, de Ziua Internațională a Copilului, precum și însoțitorilor noștri, părinți și profesori coordonatori, fără de care, ziua aceasta, binecuvântată de Dumnezeu, ar fi fost mai tristă, lăsând fără de atenție și iubire acei copii mai puțin privilegiați, dar care se jertfesc pentru biserică, și nu sunt indiferenți, și care au simțit dragostea lui Dumnezeu, numai prin dăruirea acestor oameni de bine, credincioși și iubitori. 
Mulțumim tuturor, în numele copiilor (care s-au simțit extraordinar), rugând pe Bunul Dumnezeu să răsplătească pe toți jertfitorii acestei activități de suflet! Pr. Ciobanu Petrică și Pr. Irinel Hordencu





Înălțarea Domnului - Ziua eroilor la Medgidia





21 mai 2017 - Premiere câștigătorii concursului național ”Icoana și Școala mărturisirii” la Patriarhie


Am primit această premiere de la București, făcută de Patriarhul Daniel elevei Irimia Iuliana, de la parohia noastră, ca o recunoaștere a lucrării devoționale, jertfelnice, catehetice care se realizează în parohia Sf. Ap. Petru și Pavel din Medgidia, cu ajutorul preoților bisericii și a profesorilor voluntari de la școlile din Medgidia, pentru și în folosul copiilor și cu dezideratul educației lor religios-morale.

Mulțumim tuturor celor care au sprijinit și sprijină în mod concret cele 2 proiecte pentru copii ale parohiei noastre (Afterschool și Școala de Duminică), nădăjduind ca și aceste roade ale lucrării misionar-catehetice să ne motiveze pe toți să ne dedicăm și mai mult activităților pentru copii în biserică!