joi, 7 decembrie 2017

Acțiune umanitară la Centrul de plasament Sf. Laurențiu din Cernavodă


Parohia noastră, în jurul praznicelor împărătești și a sărbătorilor sfinților mari ai bisericii, și-a propus să demareze o serie de acţiuni umanitare în sprijinul copiilor și tinerilor din centrele de plasament din Județul Constanța.

Astfel, ieri, 6 decembrie 2017, cu un mic grup de enoriași, am ajuns la Centrul de plasament Sf. Laurențiu din Cernavodă, jud. Constanța, pentru a aduce o bucurie şi o mângâiere celor 18 copii și tineri care sunt îngrijiți la acest Centru de plasament, dar și un dar de Sf. Nicolae. 

Am încercat să-i cunoaştem, să discutăm cu ei, să îi încurajăm şi am încercat să le fim alături, ca frați, în numele Domnului. 

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi al tuturor celor care doresc să ajute, parohia noastră va continua aceste activităţi. 

Mulţumim celor care s-au implicat şi îi îndemnăm şi pe alţii să ni se alăture!

”Dacă avem de toate, dar nu şi iubire, nimic nu avem!”.

(pozele sunt blurate pentru a proteja identitatea copiilor și tinerilor din Centru) 








luni, 4 decembrie 2017

Dacă în fiecare zi, Crăciunul ar veni, mai buni poate am fi...

Încet, încet și nădăjduim, cu folos duhovnicesc pentru fiecare, ne apropiem de praznicul Nașterea Domnului. Vă propunem să intrăm în atmosfera sărbătorilor de iarnă cu acest cântec de Crăciun, intonat de arhidiaconul parohiei noastre, Mihai Urzicana și colegul lui din Corala ”Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, Alexandru Chiriac...



Bucurie, de ziua numelui, pentru copiii care participă la orele de cateheză de la parohia noastră

În această duminică, ne-am gândit să facem o surpriză copiilor care poartă numele Sf. Andrei și Sf. Nicolae, înscriși la proiectul catehetic al parohiei noastre, de tip ”Școală de Duminică” (numit ”Mesagerii iubiirii lui Hristos”) și să sărbătorim alături de toți copiii ziua numelui.
Dacă în prima parte a întâlnirii noastre, de după Sf. Liturghie, copiii au aflat cine a fost Sf. Andrei, ce este ziua numelui, de ce purtăm nume de sfinți, cum e bine să sărbătorim ziua numelui, cum cinstim pe sfinți, ș.a., în partea a doua, copiii au cântat ”La mulți ani” celor sărbătoriți (Andrei și Nicolae) și s-au bucurat apoi de sucuri, tort și prăjituri, oferite de credincioșii parohiei noastre.
La mulți ani tuturor copiilor ce poartă numele Sf. Andrei și Sf. Nicolae!
Mulțumim enoriașilor pentru grija lor față de copiii parohiei și pentru susținerea celor 2 proiecte parohiale dedicate copiilor!



Ceremonial militar religios de Ziua națională a României la Medgidia

Pe 1 decembrie 2017, s-au împlinit 99 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri a Transilvaniei, Basarabiei, Bucovinei, Banatului, Crișanei, Sătmarului și Maramureșului cu Regatul României.
Primăria Municipiului Medgidia și Garnizoana Medgidia au marcat Ziua Națională a României printr-o serie de manifestări menite să reîmprospăteze amintirea acestui important moment istoric.
Sărbătorirea tuturor românilor a debutat cu un ceremonial de omagiere a făuritorilor unității, independenței și suveranității statului român. Acest ceremonial a constat într-o slujbă religioasă de pomenire a eroilor români căzuți în luptă și o depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Români.
Evenimentul a continuat pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu” cu evocarea semnificației patriotice a zilei de oficialitățile publice locale, civile și militare.