duminică, 25 februarie 2018

Ajutor la teme, cursuri de limba engleză și recreere la programul educațional-social de tip Afterschool al parohiei


Parohia noastră derulează un program educațional - social, de tip Afterschool, adresat copiilor din învățământul primar. Copiii beneficiază de un program standard care include masa de prânz, pregătirea temelor și exercițiilor școlare, recreerea și lectura, precum și un program special cultural-catehetic ‘Hristos împărtășit copiilor’. 

Programul se desfășoară  la centrul educațional-social al parohiei noastre, într-un spațiu generos, de 50 de metri pătrați, renovat și amenajat corespunzător.
Pe lângă aspectele culturale și educaționale, programul are și o componentă filantropică, pentru că elevii înscriși (12 copii) provin din familii vulnerabile. Întreaga activitate desfășurată la centru este în sistemul general parohial, care este un sistem nonprofit și noneconomic, activitatea susținându-se prin donațiile benevole ale oamenilor de bine. 




vineri, 23 februarie 2018

Slujbă de înmormântare pentru morții „nerevendicaţi“ de nimeni de la morga spitalului Medgidia



În ziua de 23 februarie 2018, au fost înhumați alți 2 morți „nerevendicaţi“ de nimeni de la morga spitalului.
Sunt persoane care au fost găsite decedate pe stradă, în spitale, oameni ai străzii care mor prin canale, ghene sau case părăsite şi a căror identitate este greu de stabilit și care nu au familii care să se ocupe de înmormântare. Ei ajung la morga spitalului, unde sunt înghesuiți în sertare frigorifice la morgă.
Legal, ar trebui să fie ținuți la morgă 30 de zile pentru că, în acest timp, este posibil să fie căutaţi sau identificaţi de rude. Acum, însă, sunt cadavre de patru- cinci luni de zile.
Nădăjduim ca împreună cu autoritățile locale și cu sprijinul oamenilor milostivi să reușim să continuăm să împlinim această datorie socială și creștinească de a îngopa pe cei săraci!

joi, 22 februarie 2018

Îndemnuri duhovniceşti pentru Postul Paștelui

Emisiunea televiziunii Alpha Media ”Lumina lumii” din data de 22 februarie 2018 - invitat Pr. Irinel Hordencu. Subiectul emisiunii: Îndemnuri duhovniceşti pentru Postul Paștelui


miercuri, 21 februarie 2018

Liturghia darurilor mai înainte sfințite



Astăzi este prima zi din Postul Mare în care se săvârşeşte Liturghia Darurilor înainte sfinţite sau a Sfântului Grigorie Dialogul. Această Liturghie se săvârşeşte în Postul Mare de luni până vineri, cu excepţia zilelor aliturgice, adică luni şi marţi din prima săptămână a Postului Mare şi Vinerea Mare, când nu se săvârşeşte nici o Liturghie din cele trei ale cultului creştin ortodox.
În sâmbetele din Postul Mare se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în primele cinci duminici din post se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
Liturghia Darurilor înainte sfinţite s-a născut datorită faptului că existau foarte mulţi creştini care doreau să se împărtăşească şi în restul zilelor din săptămână, când nu se săvârşeau celelalte două Sfinte Liturghii din timpul Postului Mare. În cadrul Liturghiei Darurilor sunt folosite Daruri sfinţite la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare, săvârşite în sâmbăta sau duminica precedentă.
Prima mărturie pe care o avem cu privire la oficierea Liturghiei Darurilor înainte sfinţite este din veacul al VI-lea, la Constantinopol, iar în anul 692 la Sinodul Trulan această practică a fost consacrată şi a fost limitată la perioada Postului Mare.
Chiar dacă textul acestei Sfinte Liturghii este mai vechi, autorul ei este, potrivit tradiţiei, Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei, el contribuind la îmbogăţirea şi sistematizarea acestei rânduieli în timpul cât a stat la Constantinopol. Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe 12 martie pentru că, în această zi, în anul 604, a trecut la cele veşnice. 



duminică, 18 februarie 2018

Seri duhovnicești în Postul Mare - ”Cuvinte pentru suflet”

 

Semestrial, în timpul posturilor mari din anul bisericesc,  parohia noastră organizează seri de dialog cu credincioșii, cu scopul intensificării vieții duhovnicești și a activității pastoral – misionare, oferind posibilitatea preoților și a credincioșilor de a se întâlni și a discuta pe teme de credință. 

Propunem, la începutul acestor întâlniri, vizionarea unor documentare religioase care pot oferi îndrumări duhovnicești, modele vrednice de principii creștine, pilde luminoase pentru credința, trăirea și evlavia creștină.
Vă așteptăm!