miercuri, 31 octombrie 2018
vineri, 26 octombrie 2018
sâmbătă, 22 septembrie 2018
Lucrări de recondiționare a gardului și a clopotniței bisericii!
Cu ajutorul lui Dumnezeu, prin inițiativa preotului paroh Ciobanu Petrică și a Consiliului parohial, cu sprijinul enoriașilor, continuăm lucrările administrativ gospodărești la parohia noastră.
După ce am reușit să recondiționăm capela mortuară a parohiei, odată cu schimbarea ferestrelor locașului de cult, am hotărât să recondiționăm, începând cu luna septembrie a anului 2018, gardul precum și clopotnița bisericii (care se găsesc într-o stare avansată de degradare).
Avem nevoie de sprijin financiar pentru achitarea ferestrelor montate la biserică, pentru achiziționarea materialelor de lucru, pentru manoperă. De asemenea avem nevoie și de voluntari, care să ajute pe meseriași la reparații.
Sunt lucrări mai mari, cu costuri mai mari, de aceea nădăjduim la dumneavoastră, enoriașii și oamenii de bine, că ne veți ajuta și sprijini în continuare să redăm și bisericii noastre frumusețea de la început!
luni, 17 septembrie 2018
Lemne pentru la iarnă donate bisericii din Remus Opreanu
În ultimii doi ani, odată cu amenajarea curții și toaletarea copacilor din curtea bisericii, s-au adunat mai multe lemne pentru foc.
Consiliul parohial s-a gândit la o biserică de la sat, cu mai puține posibilități, să putem oferi astfel un mic sprijin pentru încălzirea locașului de cult pe timpul iernii.
Ne-am hotarât pentru biserica satului Remus Opreanu, o comunitate mică, aflată în proximitatea orașului Medgidia. Astfel în data de 16 septembrie 2018, am încărcat lemnele în autoutilitară, pentru împlinirea acestei acțiuni caritabile.
Părintele paroh al bisericii din Remus Opreanu, Grosu Leonard, a primit cu bucurie gestul caritabil al bisericii noastre și aduce pe această cale mulțumiri și binecuvântări membrilor Consiliului parohial și enoriașilor bisericii Sf. Ap. Petru și Pavel din Medgidia!
vineri, 14 septembrie 2018
14 septembrie - Praznicul Înălțarii Sf. Cruci
"Bucură-te, sf. cruce, veselia sufletului meu!"
Cum deci, Crucea, care a însemnat suferinţă, jertfă şi moarte, poate fi numită "veselia sufletului" ? Da, iubiţi credincioşi. Deşi paradoxal, versul exprimă cât se poate de bine realitatea că prin tristeţea Crucii ne-a venit bucuria învierii. Aşa a binevoit Mântuitorul nostru: să rabde moarte pe Cruce, ca să aducă cea mai mare bucurie din istoria mântuirii, învierea. Înţelegem de aici că şi noi suntem chemaţi a fi părtaşi la jertfa Crucii, purtându-ne cu demnitate propria cruce, spre a ne veseli, apoi, de roadele învierii.
Crucea, cu tot ce înseamnă ea (suferinţă, jertfă, moarte etc.), nu este un scop în sine, ci doar un mijloc pentru a ajunge la bucuria învierii. De aceea, rostim cu evlavie, încă o dată, cuvintele troparului sărbătorii de azi: "Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim !"
Mulțumim D-nei Crăciun Mirela pentru împodobirea Sf. Cruci și anul acesta!
joi, 13 septembrie 2018
”Donează o șansă la viață” la Biserica Sf. Apostoli ”Petru și Pavel” din Medgidia
În ziua de 13 septembrie 2018, s-a organizat o nouă campanie de donare de sânge la parohia noastră. Echipa medicala a Centrului de Transfuzii Constanta a oferit totodată informații despre ce înseamnă donarea de celule stem hematopoietice și cum poți să devii donator.
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)
































