Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea afterschool. Sortați după dată Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea afterschool. Sortați după dată Afișați toate postările
vineri, 18 noiembrie 2016
vineri, 21 aprilie 2017
Activitate filantropică pentru copiii de la Afterschool
Duminică, 2 aprilie 2017, după Sf. Liturghie, prin jertfa și grija D-nei Prof. Dr. Stănescu Nina, a câtorva studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Asistență Socială și cu sprijinul Primăriei Medgidia, cei 10 copii înscriși la Proiectul social de tip Afterschool al bisericii noastre, au vizitat la Constanța, Delfinariu, Planetariu și au gustat din produsele de la McDonalds. Mulțumim, în numele copiilor, tuturor celor care au putut face posibilă această activitate filantropică!
miercuri, 8 martie 2017
Expoziție de Mărțișoare cu ocazia zilei de 1 Martie
În cadrul proiectului parohiei de tip Afterschool, D-na Pleșa Georgeta, cadru didactic pensionar, alături de copiii de la Afterschool, au confecționat mai multe mărțișoare, folosind tehnica quelling și le-au prezentat duminica aceasta, în cadrul unei expoziții de mărțișoare, organizată în clasa de copii. La sfârșitul Sf. Liturghii, mai mulți credincioși au venit la expoziție și au cumpărat din mărțișoare, participând astfel la strângerea de fonduri pentru o viitoare excursie a copiilor la Mănăstirea Dervent din Jud. Constanța.
Tot în această duminică din 26.02.2017, copiii înscriși la proiectul pentru copii #ScoaladeDuminică#, au învățat despre Postul Paștelui, respectiv cum putem posti și ce avem de făcut în timpului postului. Modul de învățare a fost unul inedit, prin joc, sub forma unui bingo. Linia de bingo realizată de fiecare copil în parte, s-a transformat într-un angajament față de Domnul Hristos, cu posibilitatea îndeplinirii activităților filantropice și duhovnicești, în Postul Paștelui.
duminică, 25 februarie 2018
Ajutor la teme, cursuri de limba engleză și recreere la programul educațional-social de tip Afterschool al parohiei
Parohia noastră derulează un program educațional - social, de tip Afterschool, adresat copiilor din învățământul primar. Copiii beneficiază de un program standard care include masa de prânz, pregătirea temelor și exercițiilor școlare, recreerea și lectura, precum și un program special cultural-catehetic ‘Hristos împărtășit copiilor’.
Programul se desfășoară la centrul educațional-social al parohiei noastre, într-un spațiu generos, de 50 de metri pătrați, renovat și amenajat corespunzător.
Pe lângă aspectele culturale și educaționale, programul are și o componentă filantropică, pentru că elevii înscriși (12 copii) provin din familii vulnerabile. Întreaga activitate desfășurată la centru este în sistemul general parohial, care este un sistem nonprofit și noneconomic, activitatea susținându-se prin donațiile benevole ale oamenilor de bine.
joi, 26 octombrie 2017
Proiect social de tip ”Afterschool” la biserica noastră
Este cel de al treilea an când derulăm în parohie un proiect social de tip ”Afterschool”.
Prin proiectul nostru încercăm să oferim servicii educaționale și sociale care constau în :
a) supraveghere şi sprijin acordat elevilor din ciclul primar (efectuarea temelor), după orele de curs şcolare, de luni până vineri, până la preluarea copiilor de către părinţi;
b) servirea mesei de prânz
c) activități practic-aplicative pe diferite domenii, cu caracter formativ şi recreativ: activităţi religioase, activități vocaționale și de potențare a talentelor native, ateliere/activități
tematice, ca suport de transmitere a unor modele de învăţare şi socializare.
Beneficiarii sunt 12 copii cu vârste cuprinse între 7 – 10/11ani ani, proveniţi din familii vulnerabile (familii monoparentale, familii cu venituri mici, copii care au părinți șomeri sau plecați la muncă în străinătate, familii cu mai mulți copii, ș.a. ) sau din familii defavorizate şi marginalizate social, la nivelul parohiei.
Mulțumim pe această cale voluntarilor, cadrelor didactice voluntare, sponsorilor și tuturor care au vrut să ne sprijine pentru derularea în bune condiții a acestui proiect!
vineri, 2 iunie 2017
21 mai 2017 - Premiere câștigătorii concursului național ”Icoana și Școala mărturisirii” la Patriarhie
Am primit această premiere de la București, făcută de Patriarhul Daniel elevei Irimia Iuliana, de la parohia noastră, ca o recunoaștere a lucrării devoționale, jertfelnice, catehetice care se realizează în parohia Sf. Ap. Petru și Pavel din Medgidia, cu ajutorul preoților bisericii și a profesorilor voluntari de la școlile din Medgidia, pentru și în folosul copiilor și cu dezideratul educației lor religios-morale.
Mulțumim tuturor celor care au sprijinit și sprijină în mod concret cele 2 proiecte pentru copii ale parohiei noastre (Afterschool și Școala de Duminică), nădăjduind ca și aceste roade ale lucrării misionar-catehetice să ne motiveze pe toți să ne dedicăm și mai mult activităților pentru copii în biserică!
sâmbătă, 2 aprilie 2016
Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. (Matei 5, 7)
... Se cuvine sa aratam compatimire fata de toti si fata de fiecare, sa ne bucuram cu cei ce se bucura, sa plangem cu cei ce plang. Sa fim intelegatori fata de suferintele oamenilor si sa le iertam slabiciunile; sa ne punem in locul fiecaruia, chiar si in locul celui ce ne defaimeaza; sa nu judecam pe nimeni, sa speram in indreptarea si mantuirea tuturor oamenilor. Sa ne purtam fata de toti oamenii cu blandete si dragoste, sa nu dispretuim pe nimeni, fiindca Hristos nu a dispretuit pe nimeni, nu i-a respins nici pe cei mai invederati pacatosi.
Sa nu lasam duhul rautatii sa ne patrunda in inima nici macar o clipa, iar daca, din neputinta, nu suntem in stare sa iertam, sa ne rugam pentru cei ce ne-au obidit. Prin rugaciune, stanca obidei se va prabusi, ne vom recapata linistea si bucuria, iar cel pentru care ne-am rugat ne va deveni scump si apropiat ...
(din: “Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu – 366 Cuvinte de folos pentru toate zilele anului“, Editura Sophia, 2008)
30 martie 2016 - Imagini de la Centrul pentru copii de tip afterschool al Parohiei noastre:
30 martie 2016 - Imagini de la Programul catehetic ”Cuvântul care zidește”:


31 martie 2016 - Imagini de la întâlnirea organizată de Coaliția pentru Familie, în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru verificarea, centralizarea și sigilarea dosarelor cu semnături pentru modificarea art. 48, alineat 1, FAMILIA, din Constituție, pentru a înlocui termenul „soți” cu exprimarea „bărbat și femeie”.
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)



















































