sâmbătă, 30 iulie 2016
luni, 18 iulie 2016
Jocuri cu parașuta și Teatru de păpuși la Școala de Duminică
Jocul, ca instrument pedagogic, este folosit în achiziţionarea unor cunoştinţe, dar şi în construirea unor conduite, modelează comportamente, atitudini şi nu numai. Indiferent de vârstă, jocul este fundamental pentru comunicare. El eliberează stresul, stimulează creativitatea, iar pentru copii este un mediu sigur de exprimare a sentimentelor, de explorare a relaţiilor şi de mărturisire a dorinţelor ...
Educaţia prin teatru vine să dezvolte intelectul şi personalitatea copilului.Teatrul poate fi o metodă de educaţie şi învăţământ, care poate interveni în formarea unui copil. Cu ajutorul păpuşilor putem oferi copilului exemple clare, îl putem face să distingă binele de rău, îl ajutăm să înţeleagă ceea ce este greşit de ceea ce este corect. Scenele jucate de păpuşi contribuie la educarea sentimentelor de prietenie, de cooperare, de perseverenţă, de toleranţă, de sinceritate, de bucurie a vieţii ...
Botezul băiatului Pr. Dinescu Ionuț
Azi, 17 iulie 2016, Pr. Dinescu Ionuț, slujitor la parohia noastră, și-a încreștinat cel de al doilea copil, Andrei. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, din care au făcut parte și Pr. Strat Ioan, dirigintele Pr. Dinescu de la Seminarul Teologic din Tulcea și un coleg de clasă, Pr. Bărbat Adrian.
Bunul Dumnezeu să binecuvinteze pe robul Său Andrei cu daruri pământești și cerești, cu ani mulți și fericiți!
sâmbătă, 16 iulie 2016
Corala Armonia dublu medaliata cu aur la Sochi-Rusia!
La festivitatea de premiere a ”World Choir Games”, de la Sochi, coralele „Armonia” şi „Teodoxa” ale Arhiepiscopiei Tomisului, au fost premiate.
93,88 puncte la Cor barbatesc de Camera si 87,75 puncte la Muzica sacra accapela!
Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” (din care fac parte și doi slujitori ai bisericii noastre, Pr. Ciobanu Petrică și Arhidiacon Urzicana Mihai), a fost premiată cu medalie de aur la secţiunile Cor bărbătesc de cameră şi Muzică sacră a cappella, iar Corala bărbătească ortodoxă „Teodoxa” a câştigat medalie de aur la secţiunea Cor bărbătesc de cameră şi argint la secţiunea Muzică sacră a cappella.
Corala „Armonia”, dirijată de către Arhid. Asist. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru, a interpretat următoarele piese: „O ma joie” (Michel Corboz), „Doamne buzele mele” (Ion Popescu Runcu), „Chindia” (Alexandru Paşcanu) şi „Krestu Tvoemu” (Otto Groll) la secţiunea Cor bărbătesc de cameră şi „Da ispravitsa molitva moya” (Pavel Chesnokov, solist Alexandru Chiriac), „O sacrum convivium” (Ludovico Grossi da Viadana), „Tatăl nostru” (Irina Odăgescu Ţuţuianu) şi „Hymne” (Jean Sibelius) la secţiunea Muzică sacră a cappella. Corala „Teodoxa”, dirijată de către Asist. Univ. Drd. Valeriu Croitoru, a interpretat: „Tatăl nostru” (I.D. Chirescu), „O sacrum convivium” (Lodovico da Viadana), „Mare fie-ţi Doamne slava” (Marius Hristescu) şi „Rugăciune” (Felicia Donceanu) la secţiunea Cor bărbătesc de cameră şi „Sanctus” (Friederich Silcher), „Ave Maris Stella” (Edvard Grieg), „Metanie” (Marius Hristescu) şi „Utverdisya sertdze moe” (Dmitri Bortnjansky) la secţiunea Muzică sacră a cappella.
vineri, 1 iulie 2016
HRAMUL BISERICII 2016
27.06.2016 - Pregătiri pentru hram ...
28.06.2016 - Cu prilejul hramului bisericii, a fost adusă la parohia noastră, racla cu cinstitele moaşte ale Sf. Nectarie de Eghina, tămăduitorul celor bolnavi de cancer, ale Sf. M. Mc. Gheorghe, purtătorul de biruință şi ale Sf. Împărat Constantin cel Mare, cel întocmai cu Apostolii.
Moaştele au fost aduse pentru închinare şi cinstire, cu binecuvântarea IPS Teodosie al Tomisului, de la biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena din Cernavodă şi au rămas în Medgidia până Vineri 1 iulie 2016, ora 12°°.
| |||
29.06.2016 - Hramul bisericii
- Toți cei care au dorit să participe la hramul bisericii au avut posibilitatea de a se închina la Sf. Moaște, care au fost așezate în foișorul din curtea bisericii
- Cântarea la strană a fost realizată de 6 membri ai Coralei Armonia
- Cuvântul de învățătură a fost ținut de Pr. Tudor Paraschiv
- La sfârșitul Sf. Liturghii, toți cei prezenți au primit caserole cu mâncare, pregătite din timp, pentru a fi împărțite ca milostenie de hram
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)