marți, 26 noiembrie 2019

O nouă sesiune de donare de sânge la parohia noastră

 Protoieria Medgidia și Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța au organizat o acțiune de donare de sânge. Persoanele interesate să dăruiască o șansă la viață pacienților aflați în nevoie de tratament transfuzional, au fost prezente la Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Vestea bună este că tot mai mulți oameni realizează că o picătură de sânge, ușor de înlocuit pentru un om sănătos, face diferența între viață și moarte în cazul unui bolnav.


vineri, 15 noiembrie 2019

Sfințire de biserică în Medgidia

 Duminică, 17 noiembrie 2019, de la cu ora 8.30, Înaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va sfinți demisolul viitoarei biserici „Nașterea Maicii Domnului” din Medgidia (din cartierul Orașul Nou), urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii.

Pentru bucuria sufletească a credincioșilor prezenți, vor fi aduse spre cinstire moaștele Sfinților Nectarie și Pantelimon, de la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.

Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Medgidia a fost înființată în data de 28 mai 2012, o dată cu punerea pietrei de temelie, când IPS Teodosie a sfințit locul pe care se va înălța cu timpul o biserică de lemn, în stil maramureșean.

Vă așteptăm să fim împreună rugători la acest eveniment duhovnicesc!