sâmbătă, 25 august 2018

Acțiune social - filantropică: Târgul de toamnă al copiilor



Odată cu începerea anului școlar, ne străduim să cumpărăm copiilor noștri rechizitele necesare. Din păcate sunt și copii săraci care nu au rechizite pentru școală.
De aceea, pentru acești copii nevoiași, ne-am gândit să organizăm o acțiune social-filantropică, un târg de toamnă al copiilor, cu vânzare de produse donate de copii și colectă de rechizite noi și donații în bani.
Anul acesta dorim să sprijinim copiii săraci de la Centrul social de zi Sfânta Cuvioasa Parascheva din Parpanița, Jud. Vaslui. 

La târg veți putea vedea imagini de la Parpanița, reportajul făcut de televiziunea Trinitas (link https://www.youtube.com/watch?v=RrGoa6LA4lA), articole de ziar și alte informații care doriți a le afla.
Târgul se desfășoară la biserica noastră, Sf. Ap. Petru și Pavel din Medgidia, duminică 26 august, miercuri 29 august și duminică 2 septembrie, între orele 8.30 – 11.30.




sâmbătă, 11 august 2018

Să recondiționăm împreună locașul bisericii parohiale!

Fiecărei generaţii de enoriași îi revine sarcina de a îngriji și a întreține, de a înfrumuseţa şi îmbogați locașul de rugăciune închinat Domnului, respectiv biserica parohială. 


Iată că și nouă ne revine această sarcină deosebit de grea, dar foarte nobilă şi frumoasă, de a recondiționa biserica noastră, ridicată cu multă trudă de înaintașii noștri. 


Ne propunem pentru început, înlocuirea geamurilor și a acoperișului bisericii.


Enoriașii se plâng că este curent în biserică și frig iarna. De aceea, pentru confortul termic, am început cu ceea ce este mai accesibil financiar: înlocuirea geamurilor bisericii.


Cea mai gravă situație este la acoperișul bisericii. Atât tabla de pe acoperiș, cât și lemnul sunt într-o stare avansată de degradare; în biserică pătrunde apa de la ploaie, afectând pereții cât și pictura, aflată de asemenea într-o stare avansată de degradare. 


Devizul lucrărilor este mare în comparație cu resursele financiare ale parohiei alocate lucrărilor de întreținere, de aceea nădăjduim în sprijinul oamenilor care pot ajuta fie financiar, fie cu mână de lucru, în mod voluntar, la finalizarea lucrărilor.


Vă rugăm, pentru finalizarea lucrărilor, să vă implicaţi cât mai mulţi din dumneavoastră, cei care iubiți această biserică veche a orașului Medgidia, pentru care, în alte vremuri,  chiar și un musulman, primarul Kemal Agi Amet (văzând dragostea pentru Dumnezeu a românilor din oraș, dar și neputința lor de a continua lucrările), a făcut eforturi pentru a obţine fonduri pentru zidirea bisericii româneşti. 


E nevoie doar de credinţă, voinţă și jertfă. Să ni le înmulţească Dumnezeu!


Finalizarea lucrărilor de recondiționare capelei mortuare parohiale


În luna februarie 2018 am început lucrările de recondiționare a capelei mortuare a parohiei. 

Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul enoriașilor, cu începutul lunii august 2018, capela mortuară a parohiei a redevenit funcțională. 

S-au efectuat următoarele lucrări: reparații pereți interiori, gleduire, zugrăvire, schimbarea instalației electrice, montare aer conditionat, construirea unei camere mortuare în interiorul capelei, schimbarea geamurilor. 

Cu nădejdea că, odată cu finalizarea lucrărilor la capelă, vom continua lucrările și ne vom strădui și pentru recondiționarea bisericii parohiale, mulțumim tuturor celor care s-au implicat, rugând pe Bunul Dumnezeu să binecuvinteze jertfa ostenitorilor!










vineri, 10 august 2018

Praznicul Schimbării la Față - 6 august

Schimbarea la Fată este o descoperire deplina şi anticipată în acelaşi timp a dumnezeirii Sale în umanitatea Sa îndumnezeită. Hristos devine ca Om în trupul Lui, organ purtător de Lumină dumnezeiască, arătându-ne la Schimbarea la Față atât taina dumnezeirii, cât şi taina umanităţii Sale...


Deşi s-a petrecut pentru scurt timp, actul în sine vizează tot neamul omenesc pe care în chip tainic (obiectiv) Hristos îl metamorfozează/indumnezeieşte în umanitatea Sa... 


Pe acest temei al lucrării îndumnezeitoare în firea Sa umană, se realizează şi îndumnezeirea noastră în Lumină. Ea a fost realizată şi împlinită întru început de Hristos însuşi în cei trei ucenici ai săi prezenţi la momentul Schimbării la Faţă pe muntele Taborului. Acestora le-a fost dat să vadă cu ochii transfiguraţi Lumina de viaţă datatoare a dumnezeirii lui Hristos. Petru, simţind că a intrat în veşnicia fericirii şi luminii Împărăţiei lui Dumnezeu, a exclamat: „bine este nouă să fim aici”(Luca9,23)...


La Schimbarea la Faţă, prin Sfântul Duh, Care i-a adumbrit în chipul norului, Cuvântul avea să se schimbe la față şi în Apostoli. Aceasta a făcut ca natura lor să se transfigureze astfel încât să poată vedea în Lumină pe Hristos, Lumină care în Duhul Sfânt şi în Hristos sălăşluind tainic în ei, le era proprie.
Ucenicii nu ar fi putut vedea Lumina, daca ei nu primeau în Duhul Sfânt şi prin Hristos, Lumina dumnezeirii Sale...


Deducem ca, sensul şi menirea noastră se realizează în Duhul Sfânt prin întruparea tainică (mistică) a lui Hristos în noi, întrupare care înseamnă în acelaşi timp şi schimbare la față a Cuvântului-Hristos în noi. Astfel, Slava şi Lumina veşnică a dumnezeirii şi umanităţii lui Hristos de la Schimbarea la Faţă, ajung sa fie însuşiri concrete şi ale existenţei noastre la nivel personal...

(Pr. Dragoș Bălan, HAr și libertate în mântuirea omului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2012, pag. 171 - 174)





Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului începe de obicei pe 1 august și are o durată de două săptămâni (1-15 august).
În popor este cunoscut și sub denumirea de Postul Sfintei Mării. Este un post care îi pregătește pe creștini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 august).