joi, 31 decembrie 2020

Slujba trecerii dintre ani

"Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Şi noi am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu" (Ioan 6, 68-69). 

Binecuvintează Doamne ctitorii și binefăcătorii, enoriașii acestei parohii, orașul acesta, țara aceasta, lumea aceasta și toate orașele și satele!

 Vă purtăm în inimile și cugetele noastre de rugăciune! 

Vă dorim mulți, sănătoși, fericiți și binecuvântați ani! An nou cu pace în suflete! 





joi, 24 decembrie 2020

Bucurie de sărbători pentru cazurile sociale ale parohiei

 Cea mai scurtă cale spre Dumnezeu, trece pe la poarta săracului! De aceea, în fiecare an, mai ales de Crăciun, enoriași și alți binefăcători, pentru cazurile sociale ce le avem în evidență la parohie, fac donații, pregătesc daruri, alimente, dulciuri, să putem aduce bucurie de sărbători și celor în nevoi. Anul acesta, mai mulți oameni de bine de la Batalionul 345 Artilerie „Tomis”, din Medgidia, au vrut să contribuie, prin donațiile lor, la această acțiune umanitară, reușind astfel, alături de dânșii, să aducem bucurie în casele a 20 de familii nevoiașe din orașul nostru. Mulțumim celor care în fiecare an se gândesc și la săraci și sprijină acțiunile umanitare ale parohiei noastre! Dumnezeu să vă răsplătească și să vă binecuvânteze!







miercuri, 16 decembrie 2020

Daruri pentru copiii și familiile defavorizate din satele Conacu și Negrești

 Astăzi, 16 decembrie, în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei „De Crăciun, fii bun!” peste 150 de pachete cu daruri (alimente neperisabile, dulciuri și jucării) au fost oferite copiilor și familiilor defavorizate din satele Conacu și Negrești. Darurile au fost pregătite de către preoții din municipiul Medgidia, coordonați de către pr. protoiereu Petrică Ciobanu.





joi, 10 decembrie 2020

Premiere concurs „Alege Școala”

Ieri a fost o nouă zi plină de bucurie la Parohia Sfinții Petru și Pavel din Medgidia pentru copiii care au avut cele mai frumoase lucrări la concursul "Alege Școala". Ei au plecat acasă cu biciclete, trotinete și jocuri. 





luni, 7 decembrie 2020

Acțiune umanitară la Centrul de de Îngrijire și Asistență - Poarta Albă

 În fiecare an, în Postul Crăciunului, enoriașii parohiei noastre, se străduiesc să sprijine, prin diferite colecte și donații, atât instituțiile ce oferă asistență socială, cât și persoanele vârstnice și sărace, bolnave sau cu dizabilități, precum și familiile sarace din mediul rural. Astazi am ajuns cu jertfa lor la Centrul de Îngrijire și Asistență - Poarta Albă.