marți, 26 mai 2020

Odovania Învierii

 În această seară (26 spre 27 mai), la miezul nopții, în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia Odovania Învierii,  după următorul program:

-ora 23:40 – clerul iese din biserici,  cântând „Învierea Ta Hristoase…” și oferă lumina credincioșilor prezenți; 

- ora 24:00 – se citește Evanghelia Învierii și începe Slujba Utreniei Învierii, după rânduiala consacrată și prevăzută în cărțile de slujbă;

- După Utrenia Învierii ( în jur de 1.30) va începe slujba Sf. Liturghii. La final, se vor împărtăși credincioșii care au ținut postul de trei zile, rânduit anterior, și care s-au spovedit. 

- Nu se oferă Paște sfințit (ca la Înviere) ci anaforă, după rânduiala liturgică. 

Menționăm că Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioșilor este Lumina ce a fost adusă, deja, de Paști, de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare.