duminică, 28 ianuarie 2018

Activitate filantropică: ajutor pentru o familie aflată în situație de risc social


Parohia noastră s-a implicat în aceste zile pentru a oferi un ajutor familiei Dima, care locuiește provizoriu într-o casă de chirpici de la marginea localității Medgidia, la baraci, zona Silozului. Părinții Gabriel și Ioana, lucrează cu ziua, pe rând, pentru a se întreține și a avea grijă în același timp de cei 2 copii: David (în vârstă de 2 ani) și prunca Adriana (3 luni).
I-am cunoscut în această iarnă, când ne-au solicitat ajutorul pentru a-i ajuta cu lemne pentru foc, haine pentru copii și pentru a găsi o familie care să le boteze cel de al doilea copil. 
Odată cu botezul copilului am reușit să-i ajutăm cu alimente, aragaz, lemne pentru foc, medicamente, bani, haine, încălțăminte, jucării, pampers, lapte praf, încurajându-i și susținându-i pentru a depune acte în vederea obținerii unei locuințe sociale.
Alături de familia Dima mulțumim și noi tuturor celor care s-au implicat; Dumnezeu să vă răsplătească binele și jertfa!



miercuri, 24 ianuarie 2018

Arhidiacon Mihai Urzicana în recital la Sala mică a Ateneului Român


Marţi, 23 ianuarie 2018, părintele arhidiacon Mihai Urzicana, slujitor la parohia noastră,  a oferit un recital de arii,  la București, la sala mică a Ateneului Român, conducându-şi excelent vocea aceasta amplă şi foarte frumoasă printre provocări muzicale variate, de la Mozart la Puccini sau Giordano şi Massenet, De la Sole e amore spre Pourquoi me revéiller şi Come un bel di sau Salut!


 


sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Botezul Domnului (Boboteaza - Dumnezeiasca Arătare)


Pe când Ioan boteza în râul Iordan pe fiii lui Israel care-şi mărturiseau păcatele, a venit la el Domnul Iisus Hristos, din Galileea, fiind de 30 de ani. În acea vreme, Ioan spunea poporului: „Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Luca 3, 16). Deci, a venit Iisus să Se boteze, deşi nu Îi trebuia Botezul, ca Unul care era curat şi neîntinat, născut de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria. Şi L-a cunoscut Ioan cu duhul şi se smerea pe sine zicând: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” (Matei 3, 13). Căci Sfântul Ioan avea trebuinţă cu adevărat de botezul cel de la Domnul, ca unul ce era în păcatul neascultării, cel adus de Adam asupra a tot neamul omenesc. Iar Domnul a zis către dânsul: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată drepta­tea” (Matei 3, 15). Deci, S-a botezat Iisus în Iordan la vârsta bărbatului desăvârşit, adică la 30 de ani. Şi ieşind Domnul din ape, I s-au deschis Lui cerurile, iar Duhul lui Dumnezeu S-a coborât peste El, în chip de porumbel (nu în trup de porumbel - trebuie ştiut bine lucrul acesta, atrage atenţia Sfântul Ioan Gură de Aur), iar din cer glasul Tatălui s-a auzit zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17). A venit Mântuito­rul Iisus la ape, ca să sfinţească firea apelor; a venit să Se boteze, ca să ne pregătească nouă scăldătoarea Sfântului Botez; a venit la Ioan, ca acesta să fie pentru El martor adevărat, ca unul ce a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-Se peste El. 




vineri, 5 ianuarie 2018

Pregătiri pentru Bobotează

La praznicul Bobotezei în fiecare an se începe înnoirea omului creştin. An de an, prin agheasmă se face nu numai sfinţirea caselor, ci şi a trupurilor şi a sufletelor omeneşti, se face curăţirea minţii, inimii şi a vieţii noastre...