duminică, 29 iulie 2018

Acțiune umanitară: Ajutor financiar pentru sinistraţii din Grecia

Patriarhia Română a anunţat joi, 26 iulie 2018, printr-un comunicat, că va mobiliza toate eparhiile sale din ţară şi străinătate să colecteze fonduri pentru victimele incendiilor din Grecia. 

Textul comunicatului:
În semn de comuniune frăţească şi solidaritate, Patriarhia Română îndeamnă toate Eparhiile sale din ţară şi din străinătate să sprijine financiar, în măsura posibilităţilor, pe sinistraţii din Grecia, victime ale incendiilor catastrofale din ultimele zile.
În acest sens, Patriarhia Română anunţă deschiderea următoarelor conturi bancare:
- LEI - R054 RNCB 0075 0048 9503 0091, BCR SECTOR 4 BUCURESTI;
- EURO - R027 RNCB 0075 0048 9503 0092, BCR SECTOR 4 BUCURESTI;
USD - R097 RNCB 0075 0048 9503 0093, BCR SECTOR 4 BUCURESTI.
Menţionăm că sumele colectate vor fi oferite Arhiepiscopiei Atenei pentru ajutorarea răniţilor, a familiilor îndoliate şi a celor rămaşi fără adăpost.

Biroul de Presă al Patriarhiei


De la parohia noastră s-a adunat suma de 1737 lei, care va fi depusă în contul deschis de Patriarhia Română. 


Dumnezeu să răsplătească dragostea și jertfa celor care s-au implicat!




luni, 23 iulie 2018

Mănăstirea Timişeni-Şag - tabăra pentru tineri ”Tradiţie şi noutate”, ediția a III-a, 2018

21 de tineri proveniţi din fiecare eparhie din ţară au participat, în perioada 23-28 iulie,  la tabăra pentru tineret ”Tradiţie şi noutate” de la Mănăstirea Timişeni-Şag, din Mitropolia Banatului.

Programul taberei cuprinde conferinţe tematice, precum şi diverse activităţi creative şi interactive de cunoaştere.

Este pentru al treilea an consecutiv, când Arhiepiscopia Timişoarei organizează o astfel de tabără pentru tineret, tocmai pentru a răspunde nevoilor de formare şi pentru a consolida viaţa de comuniune a tinerilor, solidaritatea creştină, prietenia, apartenenţa şi respectul faţă de Biserica dreptmăritoare.


În Arhiepiscopia Tomisului, pentru activitățile derulate în parohia noastră pentru copii și tineri, s-a luat hotărârea ca tânăra Olaru Elena, în vârstă de 18 ani, voluntar la activitățile parohiei,  să participe la tabăra de tineret din anul acesta. 


În Revista Taberei ”Tradiție și Noutate” - 2018, tânăra noastră a consemnat:

”Pentru mine, tabara de la manastirea Timiseni-Sag a insemnat enorm.  M-am descoperit pe mine in sufletele a 14 tineri minunati cu aceleasi aspiratii si nazuinte ca si ale mele. Primul lucru ce m-a impresionat inca din prima clipa cand am intrat pe poarta manastirii, a fost privelistea. M-a frapat frumusetea locului, bisericile, gradina, aerul curat si atmosfera de liniste divina ce stapanea imprejurimile. I-am multumit atunci tainic parintelui care m-a trimis aici si lui Dumnezeu.  Daca imi amintesc eu bine, i-am si spus in prima zi atunci parintelui Nechifor : « Cat de frumos este aici, parinte ! M-am indragostit deja !»
Un alt lucru care m-a umplut de bucurie au fost maicile din manastire. Niste comori ! Atat de primitoare si de atente cu noi, nu am cuvinte. M-am simtit alaturi de dansele plina de lumina. Programul taberei a fost foarte incarcat, dar de pe urma caruia am avut de invatat multe lucruri. Am pictat pe sticla alaturi de parintele diacon George care ne-a explicat foarte frumos si pe intelesul tuturor principalele elemente de iconografie ortodoxa, si deosebirile dintre arta sacra si cea laica. Vizita orasului Timisoara, pe care cred ca am asteptat-o inca dinainte sa aflu ca vin in tabara, m-a incantat enorm. Cateva dintre lucrurile care mi-au atras atentia sunt: iconostasul Mitropoliei Banatului, vocea calda si daruirea cu care maica Nicoleta ne-a prezentat muzeul mitropoliei, pietele largi si pline de istorie, cladirile vechi si frumoase.
Am vizitat, de asemenea, si muzeele din orasul Jimbolia, de o frumusete aparte. Vizita manastirii Partos, a casei Sfantului Ioan ce Nou de la Partoș imi va ramane mereu in suflet. Cel mai reprezentativ lucru pentru mine din aceasta vizita, care mi-a zguduit putin simtamintele, a fost discutia din curtea manastirii avuta cu domnul lector universitar Adrian. Am retinut un lucru cat se poate de esential, si anume, trasatura fundamentala a unui crestin, adica itineranta, nealipirea de lumea cea desarta.  Atat de profund si de bine gandit ! Ce altceva poate deosebi crestinismul de celelalte religii, decat predilectia aceasta si speranta catre lumea de dincolo, de Viata Vesnica. Caci viata noastra este una premergatoare celei de veci, aici nu ne pregatim decat bagajul catre adevarara calatorie. Ca un prunc in pantecele maicii sale ce se pregateste sa iasa la lumina.
Un alt aspect pe care cu siguranta nu il voi uita din aceasta tabara il reprezinta slujbele la care am luat parte. Au fost niste momente unice. M-am bucurat de armonia dintre vocile calde ale maicilor si cea a Dianei , a lui Andrei  si a lui Petrut. Singurii din grup care s-au incumetat sa cante la strana. Aici, am citit si eu pentru prima oara la strana in biserca. A fost atat de frumos, un sentiment inexplicabil, pe care as vrea sa il continui si aici, la parohia noastra.
Dar lucrul care m-a uimit si bucurat mult de la cei din grup, a fost smerenia de care acestia  au dat dovada. Desi aveau atatea calitati si virtutii acesti oameni, nici o clipa nu s-au mandrit cu ele, lucru extrem de rar la niste tineri ! Am multe de invatat in acest sens.
Asadar, experienta traita la manastirea Timiseni-Sag mi-a fost de folos sufleteste si mi-as dori sa o repet !”


duminică, 22 iulie 2018

Acțiune umanitară: sprijin pentru o tânără diagnosticată cu leucemie

Tânăra Răileanu Andreea, în vârstă de 37 ani, mamă a unui băiețel în vârstă de 9 ani și soție de preot, diagnosticată cu leucemie, are nevoie de ajutor.
Am cerut sprijinul enoriașilor și ne-am bucurat de faptul că în cadrul colectei organizate  la parohie, în data de 22 iulie 2018 s-a adunat suma de 1220 lei, care a fost depusă apoi  în contul bancar deschis pentru Andreea.


Mulțumim celor care s-au implicat! Dumnezeu să vă primească jertfa și dragostea!


Redăm mai jos mesajul și fotografia Andreei: