luni, 16 martie 2020

Informații și îndrumări privind respectarea unor măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu noul Coronavirus (Covid-19)

În acord cu hotărârea luată la nivel național, și în parohia noastră se vor ține slujbe cu cel mult 50 de persoane în interiorul locașului de cult, iar atunci când vor fi mai mult de 50 persoane în biserică, slujbele religioase se vor oficia în aer liber, în curtea bisericii, ca la hramuri;

Pentru a evita aglomerația credincioșilor la slujbele de sâmbătă și duminică, biserica va fi deschisă zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, între orele 7.30 – 16.00, încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioșilor privind Spovedania, Împărtășania și citirea unor rugăciuni; 

Cu prilejul săvârșirii slujbelor bisericești, vom citi rugăciunea specială pentru pocăință, pentru oprirea epidemiei actuale, pentru însănătoșirea persoanelor bolnave și pentru întărirea spirituală a cadrelor medicale și a persoanelor care contribuie la prevenirea și combaterea epidemiei;

Vom asigura o zonă de igienizare a mâinilor, cu produse necesare pentru aceasta (apă, săpun, dezinfectanți etc.), în proximitatea lăcașului de cult,

Ne vom strădui ca toate suprafețele ce intră în contact uman, de exemplu sfintele icoane, să fie dezinfectate, iar mecanismele de acționare a ușilor de acces să fie permanent dezinfectate;

Biserica Ortodoxă Română îi îndeamnă pe toți credincioșii săi la rugăciune, calm și speranță, solidaritate și responsabilitate, cerându-I Milostivului Dumnezeu ocrotirea și binecuvântarea Sa, deoarece, în primă și ultimă instanță, El este Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, iar sănătatea, viața și mântuirea sunt darurile Sale, pe care noi însă trebuie să le cultivăm cu credință, speranță și iubire.

Preot paroh Ciobanu Petrică 



duminică, 8 martie 2020

8 martie cu daruri la Sf. Liturghie

 Astăzi, cu ocazia zilei de 8 martie, copiii parohiei noastre, care participă la activitățile proiectului "Hristos împărtășit copiilor", sub coordonarea doamnei profesor de religie, Mocanu Mariana, au dăruit bucurie, flori de hârtie (realizate de ei) prăjituri și îmbrățișări, tuturor doamnelor din biserică care au participat la Sf. Liturghie.

Transmitem mai departe mesajul copiilor adresat tuturor femeilor: vă dorim viață frumoasă cu mulți ani binecuvântați de Dumnezeu!







marți, 3 martie 2020

Activitate cu scop caritabil: Târg de Mărțișoare

 

La începutul Postului Mare, în parohia noastră, ne-am mobilizat, pentru un Târg de Mărțișoare, copii, profesori, oameni de bine, enoriași, încercând să oferim, un mic sprijin financiar Centrului de Zi pentru copiii cu dizabilități „Zâmbet și Culoare” din Medgidia. 

Mulțumim pentru jertfă și lucrare doamnelor de la Asociația Soțiilor de Cadre Militare din Medgidia, copiilor și profesorilor de la Școlile „Lucian Grigorescu” și „Spiru Haret” din Medgidia, oamenilor de bine și copiilor de la Biblioteca Municipală Medgidia, copiilor din cadrul Fundației “ Open Doors” Medgidia, precum și mămicilor de la Asociația „Zâmbet și Culoare”. Încă este nevoie de sprijin, de aceea vă amintim că Târgul de Mărțișoare va fi organizat și duminică, 8 martie, între orele 9 - 11.30. 

Vă așteptăm la noi la parohie, să punem început bun postului nostru prin săvârșirea unei fapte bune!