Naşterea sărbătorii este marcată, istoric, de o minune a Maicii Preacurate, săvârşită în veacul al V-lea, iar Sinaxarele pentru această preafrumoasă zi îşi încep descrierile cu acest enunţ: "Vineri, în Săptămâna Luminată, se prăznuieşte sfinţirea bisericii Prea Sfintei Stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, a izvorului de viaţă purtător". Iată, pe scurt, cum s-au petrecut aceste fapte minunate, pomenite azi, consemnate în Sinaxarul din Penticostar. ”Leon, viitorul împărat al Bizanţului (457-474), preumblându-se într-una din zile prin pădurile din preajma Constantinopolului, a întâlnit un orb care i-a cerut apă, căci era foarte însetat. Milos din fire, Leon a început să caute un izvor, intrând tot mai adânc în desişul pădurii, dar, după multă osteneală, negăsind apa, s-a întors întristat. Atunci, a auzit un glas de sus: "Pătrunde, Leone împărate (!), mai adânc în pădure şi luând apă cu mâinile potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui, şi vei cunoaşte cine sunt eu, care sălăşluiesc aici de multă vreme”. Urmând îndemnul glasului (care era, de fapt, al Maicii Domnului), orbul şi-a recăpătat vederea, iar după ce Leon a ajuns împărat, potrivit proorociei Maicii Preacurate, a zidit o biserică, dându-i hramul "Izvorul Tămăduirii", pe locul izvorului - situat astăzi într-unul din cartierele Instanbului. Aici au urmat, apoi, neîncetate pelerinaje, izvorul tămăduitor vindecând nenumărate boli. S-a tămăduit, între alţii, Justinian împăratul (527-565), care - drept mulţumire - a refăcut biserica, deteriorată în timp de câteva cutremure.
Sinaxarul consemnează multe alte tămăduiri ale acestui izvor minunat, între care vindecarea împăratului Leon înţeleptul (886-912) de piatră la rinichi, şi a soţiei sale, Teofana, de friguri cumplite; apa izvorului a vindecat, apoi, ulcere, cangrene, buba neagră, pelagra, albeaţa ochilor, idropica etc. Biserica a fost refăcută de câteva ori de-a lungul secolelor, dar în anul 1204 cruciaţii latini au devastat-o cumplit, o dată cu devastarea altor biserici din Constantinopol. Refăcută după o sută de ani, clădirea bisericii va fi distrusă în anul 1453 - anul căderii Constantinopolului sub turci. Izvorul a rămas însă loc de pelerinaj neîntrerupt, săvârşind vindecări miraculoase nu numai pentru creştini, ci şi pentru musulmani.
După primul război mondial, Statul Turc a recunoscut binefacerea "apelor vindecătoare", permiţând organizarea unei mănăstiri, care este vizitată şi în zilele noastre de mii de pelerini. In curtea ei, pavată cu marmură albă, se află mormintele patriarhilor ecumenici (inclusiv al lui Atenagora). Numirea iniţială de "Izvorul Tămăduirii" a fost păstrată.
Faptul că Izvorul Tămăduirii se leagă de numele Maicii Domnului nu este întâmplător. Am văzut, practic, că începuturile aşezământului se datorează minunii săvârşite prin puterea rugăciunilor ei, putere ce i-a fost dată de Mântuitorul Hristos, Fiul ei şi Dumnezeul nostru. Să ne amintim, în acest context, că pentru vrednicia de a-L fi purtat în pântece, Maica Domnului este numită în cult "Biserică sfinţită şi Rai cuvântător", aşa cum auzim deseori în cântările de la strană. In Acatistele şi Paraclisele închinate ei, întâlnim, de asemenea, expresii ca: "Bucură-te, casa Domnului" şi "Bucură-te, biserică", fapt care ilustrează conştiinţa creştinătăţii că fiinţa ei pământeană, prin care S-a întrupat Hristos, poate fi asemănată cu Sfânta Biserică, în care El - Mântuitorul lumii - sălăşluieşte, aşa cum a sălăşluit în pântecele ei preacurat.
Numele "Izvorul Tămăduirii", în profunzimea înţelesului, este sinonim, aşadar, cu cel al Bisericii, Lăcaş Sfânt, care izvorăşte fără încetare harul tuturor vindecărilor. Mai presus de toate, harul mântuirii. Evanghelia ce s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie ne aminteşte, astfel, de izgonirea vânzătorilor din Templul din Ierusalim şi de cuvintele Mântuitorului cu referire la Sfânta Biserică, continuatoarea Templului în istorie: "Nu faceţi Casa Tatălui Meu casă de negustorie !" (Ioan 2,16). Aşadar, un îndemn la respectarea sfinţeniei Bisericii, lăcaş al Domnului şi izvor al mântuirii. Dar, prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, lucrările harice se săvârşesc şi prin rugăciunile Maicii Sale, totodată ale sfinţilor aparţinători Bisericii.
Sinaxarul consemnează multe alte tămăduiri ale acestui izvor minunat, între care vindecarea împăratului Leon înţeleptul (886-912) de piatră la rinichi, şi a soţiei sale, Teofana, de friguri cumplite; apa izvorului a vindecat, apoi, ulcere, cangrene, buba neagră, pelagra, albeaţa ochilor, idropica etc. Biserica a fost refăcută de câteva ori de-a lungul secolelor, dar în anul 1204 cruciaţii latini au devastat-o cumplit, o dată cu devastarea altor biserici din Constantinopol. Refăcută după o sută de ani, clădirea bisericii va fi distrusă în anul 1453 - anul căderii Constantinopolului sub turci. Izvorul a rămas însă loc de pelerinaj neîntrerupt, săvârşind vindecări miraculoase nu numai pentru creştini, ci şi pentru musulmani.
Faptul că Izvorul Tămăduirii se leagă de numele Maicii Domnului nu este întâmplător. Am văzut, practic, că începuturile aşezământului se datorează minunii săvârşite prin puterea rugăciunilor ei, putere ce i-a fost dată de Mântuitorul Hristos, Fiul ei şi Dumnezeul nostru. Să ne amintim, în acest context, că pentru vrednicia de a-L fi purtat în pântece, Maica Domnului este numită în cult "Biserică sfinţită şi Rai cuvântător", aşa cum auzim deseori în cântările de la strană. In Acatistele şi Paraclisele închinate ei, întâlnim, de asemenea, expresii ca: "Bucură-te, casa Domnului" şi "Bucură-te, biserică", fapt care ilustrează conştiinţa creştinătăţii că fiinţa ei pământeană, prin care S-a întrupat Hristos, poate fi asemănată cu Sfânta Biserică, în care El - Mântuitorul lumii - sălăşluieşte, aşa cum a sălăşluit în pântecele ei preacurat.
Numele "Izvorul Tămăduirii", în profunzimea înţelesului, este sinonim, aşadar, cu cel al Bisericii, Lăcaş Sfânt, care izvorăşte fără încetare harul tuturor vindecărilor. Mai presus de toate, harul mântuirii. Evanghelia ce s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie ne aminteşte, astfel, de izgonirea vânzătorilor din Templul din Ierusalim şi de cuvintele Mântuitorului cu referire la Sfânta Biserică, continuatoarea Templului în istorie: "Nu faceţi Casa Tatălui Meu casă de negustorie !" (Ioan 2,16). Aşadar, un îndemn la respectarea sfinţeniei Bisericii, lăcaş al Domnului şi izvor al mântuirii. Dar, prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, lucrările harice se săvârşesc şi prin rugăciunile Maicii Sale, totodată ale sfinţilor aparţinători Bisericii.
