Prohodul Adormirii Maicii Domnului

Prohodul Adormirii Maicii Domnului este mai nou cu şapte sute de ani decât cel al Mântuitorului, alcătuit de Theodor Studitul, la începutul veacului al IX-lea. Autorul se pare că este Manuil Corinteanul (din Corint), fost profesor la Şcoala patriarhală din Constantinopol şi mare orator al Patriarhiei ecumenice din Constantinopol, trecut la Domnul în 1530, prieten al Binecredinciosului Voievod Neagoe Basarab. În manuscrisele păstrate de la Manuil poate fi întâlnită şi o traducere în greceşte a „Învăţăturilor“ lui Neagoe către fiul său, Teodosie, făcută la cererea domnitorului.
Prima traducere a Prohodului Adormirii Maicii Domnului în limba română a fost făcută de protopsaltul de la Seminarul din Socola, Ioniţă Pralea, în 1810, tipărită pentru prima dată la Iaşi sau la Braşov, în 1820, cu interesantul titlu „schimonosit“: „Urmări pe mormintiri geamnân limbi“.
De atunci au apărut mai multe ediţii ale textului tradus de Ioniţă Pralea, ultima dintre diortosiri, fiind făcută de părintele profesor Nicu Moldoveanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, care a comparat diferite texte tipărite şi manuscrise ale acestui Prohod, păstrând ce era mai bun şi ordonând versurile, după modelul Prohodului Domnului, din Utrenia Sâmbetei celei Mari, eliminând şi întreruperile de cuvinte.
În ceea ce priveşte generalizarea sa în cult, Prohodul Maicii Domnului nu este întâlnit peste tot. Mult mai des întâlnit în bisericile ruseşti, el este folosit în multe din bisericile noastre, îndeosebi în mănăstiri sau în bisericile care poartă hramuri în cinstea Maicii Domnului, fiind cântat în ajunul Adormirii, împreună cu slujba privegherii.