vineri, 21 aprilie 2017

Duminica Floriilor

În Duminica Floriilor, Mântuitorul a intrat în Ierusalim, Oraşul Sfânt, călare pe mânzul asinei şi înconjurat de cei 12 Apostoli.Mulţimea l-a întâmpinat pe Mântuitorul cu ramuri de finic şi cântări de laudă şi bucurie, aşezându-şi hainele în calea sa: “Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!” (Ioan 12,13). Erau strigăte de biruinţă şi de slavă, pentru că mulţi evrei credeau că Mesia avea să-i elibereze de sub ocupaţia romană. Vedeau în El un conducător, dar arhiereii, cărturarii şi fariseii simţeau că Iisus constituia o ameninţare pentru poziţia şi autoritatea lor. De aceea, încep de îndată să pună la cale fărădelegea. Nu e de mirare că, peste câteva zile, ovaţiilor mulţimii din Duminica Floriilor, “Osana”, le vor lua locul cumplitele strigăte “Ia-l! Ia-l! Răstigneşte-L!”.
De Florii, sunt aduse în biserici ramuri de salcie pentru a fi binecuvântate de preot. Acestea simbolizează dorința credincioșilor de a primi și ei pe Hristos în suflete și de a spori în virtuți. Ele sunt apoi aşezate la icoane şi în casele credincioşilor.